Bătălia pe produsele din tutun încălzit: BAT și-a dat în judecată competitorul Philip Morris pentru încălcarea brevetelor

Bătălia pe produsele din tutun încălzit: BAT și-a dat în judecată competitorul Philip Morris pentru încălcarea brevetelor
Bătălia pe produsele din tutun încălzit: BAT și-a dat în judecată competitorul Philip Morris pentru încălcarea brevetelor / Sursă FOTO: Profimedia Images
Publicat: 01/03/2021, 10:43
Actualizat: 01/03/2021, 10:48

În industria produselor bazate pe tutun încălzit, marii producători British American Tobacco (BAT) și Philip Morris (PMI) se află în proces deoarece cel dintâi susține că PMI a încălcat brevetele atunci când și-a lansat pe piață unul dintre produse.

Două companii care fac parte din grupul BAT (RAI Strategic Holdings și Nicoventures Trading Limited) au dat în judecată companiile Philip Morris şi Mediapost Hit Mail (compania care comercializează produsele Philip Morris) pe motiv că cele din urmă au încălcat brevetele deținute de BAT. Informația a apărut pe site-ul Ministerului de Justiție.

În fapt, compania Philip Morris este acuzată de BAT că a încălcat brevetele deținute de cea din urmă atunci când a dezvoltat şi a comercializat produsele IQOS (dispozitivul de încălzire a tutunului) şi HEETS (rezervele de ţigarete pentru IQOS).

Philips Morris, dată în judecată pentru încălcarea brevetelor

O decizie a Tribunalului București publicată în data pe 23 februarie 2021 arată că BAT a pierdut prima fază a procesului.

„Referitor la solicitarea dumneavoastră, putem confirma că în data de 14 ianuarie 2021, RAI Strategic Holdings, Inc. şi Nicoventures Trading Limited au depus o plângere privind o încălcare de brevet în România împotriva Philip Morris România S.R.L., Philip Morris Trading S.R.L. şi Mediapost Hit Mail S.A., plângere care priveşte încălcarea a două brevete. A fost solicitată o decizie definitivă care să împiedice vânzarea de IQOS şi HEETS. Deoarece acest proces este în curs de desfăşurare, nu putem comenta suplimentar”, a transmis, la solicitarea Mediafax, Cătălin Cîndea, Head of Corporate Affairs în cadrul BAT.

De cealaltă parte, reprezentanții Philip Morris România susțin că acțiunea în instanță „a fost o încercare evidentă a BAT de a-şi proteja activitatea de bază de producţie de ţigări şi de a suplini lipsa lor de inovaţie în segmentul tutunului încălzit”.

„În 23 februarie 2021, instanţa a respins cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale ca neîntemeiată. Acţiuni similare au fost iniţiate de companii din grupul BAT împotriva unor companii din grupul Philip Morris International şi în alte ţări din UE. Instanţele din Republica Cehă, Polonia şi Bulgaria au respins şi ele cererile BAT care solicitau dispunerea unor măsuri restrictive temporare, precum cele urmărite prin cererea de ordonanţă preşedinţială din România”, a declarat, pentru sursa citată, Dragoş Bucurenci, directorul de comunicare al Philip Morris România.

PM România: BAT a dat în judecată în mai multe țări UE companii deținute de Philip Morris

„Scopul aceste acţiuni în instanţă a fost acela de a obţine o ordonanţă prin care să se restricţioneze orice act de exploatare comercială a IQOS şi HEETS, ceea ce ar fi împiedicat consumatorii adulţi să aibă acces la o alternativă mai bună, fundamentată ştiinţific, la continuarea fumatului. O acţiune separată iniţiată în instanţă de companii din grupul BAT împotriva filialelor româneşti ale Philip Morris International este încă în curs”, a mai explicat Dragoş Bucurenci.

Piața „tutunului încălzit” generează în România, potrivit estimărilor, venituri de 1 miliard de lei pe an. Până în prezent se pare că românii preferă mai mult produsul IQOS, dezvoltat de Philis Morris, decât pe cel Glo, dezvoltat de BAT.

Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a confirmat la sfârșitul lui 2020 că IQOS 3, sistemul de încălzire electronică a tutunului al Philip Morris International (PMI), este adecvat pentru protejarea sănătății publice și l-a autorizat spre comercializare în Statele Unite. Decizia FDA vine în urma evaluării cererii de autorizare a punerii pe piață a unui produs din tutun (premarket tobacco product application – PMTA) depusă la agenție în martie 2020.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?